Blogul meu personal!

Comunismul în România

Europa de Est a fost una dintre principalele mize in Al Doilea Razboi Mondial,cât şi in perioada postbelică,in care lumea s-a găsit într-o pace ratată si un război nedeclarat-Războiul Rece.
URSS solicita aliaţilor săi prezenţa în estul Europei a unor state „prietene” şi „democratice”.Aşadar,ieşirea din război a sateliţilor Germaniei s-a făcut prin negocierea cu URSS.România,fost satelit al Germaniei hitleriste şi situată in Europa de Est a trebuit şi ea să negocieze cu sovieticii intrând in sfera de influenţă a Moscovei.Deci,soarta României a fost decisa in secret de către marile puteri in cadrul conferinţelor la nivel înalt de la Teheran,Moscova si Yalta urmând ca aceasta să intre in sfera de influenţă sovietică vreme de aproape o jumătate de secol.De asemenea,şi prezenţa Armatei Roşii pe teritoriul românesc a contribuit la acest lucru.
Perioada de revenire la regimul democratic in România a fost foarte scurtă,plasarea sa în zona de interes a URSS dovedindu-se decisivă pentru evoluţia regimului politic.
La 25 martie 1945,Ministrul de externe sovietic,Viaceslav Molotov,anunţase că în statele din estul Europei vor avea loc alegeri după model sovietic controlate riguros,apreciind că în România alegerile libere ar avea ca rezultat un guvern ostil sovieticilor.
Până un 1947 comuniştii se intlalează treptat la putere.Noul guvern era controlat de comunişti,acesta fiind format şi din reprezentanţi ai Frontului Plugarilor,PNŢ,PNL,PSD.In noua ordine,România a recuperat N-V Transilvaniei,iar noul guvern a lichidat opoziţia democratică prin:epurarea aparatului de stat,desfiinţarea Senatului,infiinţarea tribunalelor populare,falsificarea alegerilor din noiembrie 1946,dizolvarea celorlalte partide politice etc.Astfel P.C.R.(Partidul Comunist Român) devenea partid unic,fiind lichidata orice formă de manifestare democratică şi se instaura un regim dictatorial.Pe plan economic,se adoptă o reforma agrară,se expropriază terenurile arabile mai mari de 50 ha,se etatizează Banca Naţională,are loc o reformă monetară etc.
Ultimul obstacol în calea comunizării totale a României era regele Mihai.Acesta a fost forţat sa abdice la data de 30 decembrie 1947 fiind trimis in exil,iar de acum se poate vorbi de instalarea totală a regimului comunist in România.
Comunismul in România a cunoscut trei etape:1948-1964-preluarea,organizarea şi consolidarea puterii de către comunişti;1965-1974:relativă destindere internă;1975-1989:regimul ceauşist,de esenţă neostalinistă.
In perioada 1948-1964,modelul stalinist prin mijloace economice şi politice,reorganizarea aparatului de stat,crearea unor noi organe represive(Securitatea şi Miliţia),incălcarea drepturilor şi libertăţilor cetaţeneşti,modificări aduse culturii naţionale,instalarea prin forţă a dictaturii proletariatului,lichidarea brutală a rezistenţei în momentul instaurării regimului.
Economia se caracteriza prin dirijism,etatizarea proprietăţii private,industrializare forţată,rată înaltă a acumulării,planuri cincilale,colectivizarea forţată a agriculturii,creşterea venitului naţional etc.Astfel,s-a dezvoltat industria siderurgică şi cea constructoare de maşini,s-a construit combinatul de la Galaţi,iar planurile cincinale au asigurat un oarecare progres,însă doar parţial.Colectivizarea forţată a distrus structurile tradiţionale ale statului românesc:s-au perceput cote obligatorii de produse agricole,iar 96% din pamantul arabil era cultivat în gospodăriile agricole.
În politica internă a fost restructurat aparatul de stat.„Alegerile” pentru Adunarea Constituantă au dat naştere Marii Adunări Naţionale,cu for conducător.Au fost elaborate noi constituţii,in 1948 si 1952,care instituiau şi consfinţeau rolul decisiv şi unic al partidului comunist in conducerea statului.Organul suprem al statului era reprezentat de Consiliul de stat,iar instaurarea dictaturii proletariatului s-a realizat cu ajutorul Securităţii şi Miliţiei de stat.
Opoziţia s-a lichidat prin procesele politice,exterminarea in inchisori şi lagăre de muncă,distrugerea grupurilor armate din Banat,subordonarea Bisericii statului,arestarea preoţilor şi închiderea multor mănăstiri etc.
Cultura naţională a fost şi ea modificată pentru a corespunde modelului sovietic.Comuniştii au inlocuit valorile tradiţionale cu modelul sovietic,au introdus limba rusă ca limbă ibligatorie in şcoli,au modificat istoria naţională,au idelizat in literatură şi artă chipul mincitorului,au luptat contra analfabetismului,au cenzurat o mulţime de cărţi şi reviste ec.
În această etapă a comunismului românesc figura politică centrală a fost Gheorghe Gheorghiu-Dej,care după o luptă acerbă pentru putere a devenit prim-secretar al PMR si prim ministru.
Politica externă a României era subordonată intereselor Moscovei.Astfel,în 1947 s-a stabilit la stabilit la Bucureşti sediul Cominform,România a semnat pactul de consituire a Consiliului de Ajutor Economic Reciproc(semnat intre statele comuniste in 1949),iar în 1955 a devenit membră a Tratatului de la Varşovia,semnat cu scopul contracarării alianţei NATO.Criza regimurilor comuniste din Polonia si Ungaria(1956) a dus comunismul român spre o oarecare independenţă faţă de URSS.Economia românească a fost subordonată celei sovietice prin „Tratatul de prietenie,colaborare si asistenţă mutuală”.În anii ’50,relaţiile româno-sovietice au evoluat de la colaborare la o distanţare şi chiar la o autonimie a PCR.
După moartea lui Gheorghiu-Dej s-a declanşat lupta pentru succesiune.Iniţial,statul român a fost condus in mod colectiv de către Nicolae Ceauşescu-lider al PCR,Chivu Stoica-Preşedinte al Consiliului de Stat si Ion Gheoghe Maurer-prim ministru.Începe astfel ce-a de-a doua etapă a regimului comunist în România-perioada 1965-1974,caracterizată printr-o liberalizare a regimului si un relativ progres economic.
Treptat,Ceauşescu a reuşit să îşi întarească rolul în conducerea statului devenind preşedinte al Consiliului de stat,Consiliului Economic şi cel al Apărării.De asemenea,el şi-a promovat şi protejaţii săi politici în Prezidiul Permanent.
Pe plan intern s-a adoptat in anul 1965 o noua constituţie in care era stabilită noua denumire a ţării şi anume,Republica Socialista România,iar PCR era legitimat ca unică forţă conducătoare a statului.S-a adoptat o nouă lege administrativă (ţara era reorganizată în judeţe),s-au dat drepturi şi libertăţi cetăţeneşti,s-a încurajat proprietatea particulară,regimul poliţienesc a devenit mai relaxat,iar persoanele aveau acces in strainănate.În anul 1978 s-au infiinţat „Departamentul Securităţii” şi „Misiunea Securităţii”.
În această etapă asistăm la o relativă independenţă in politica externă a României faţă de URSS.Remarcăm vizitele unor importanţi lideri occidentali sau lideri de state ca Charles de Gaulle (Franţa) sau Richard Nixon şi Gerald Ford (SUA).De asemenea,Ceauşescu a ţinut relaţii strânse cu liderul comunist iugoslav Iosip Broz Tito,a stabilit relaţii cu RFG şi le-a menţinut pe cele cu Israelul si statele arabe.Dar,poate cea mai mare realizare în politica externă o constituie denunţarea de către Ceauşescu a inveziei sovietice a Cehoslovaciei ca urmare a „Primăverii de la Praga”.Astfel,România a refuzat sa se alăture celorlalţi invadatori şi nu a mai participat la manevrele anuale menite menite să sublinieze prezenţa şi autoritatea Tratatului de la Varşovia.Acest refuz al României de a participa la invazia Cehoslovaciei a avut un mare ecou un cadrul opiniei publice internaţionale constituind la creşterea prestigiului şi popularităţii nui N. Ceauşescu atât pe plan intern cât si extern devenind astfel pentru ţările occidentale un lider regional important.Între timp,România aderă şi la o serie de organisme internaţionale:GATT (1971),FMI şi Banca Mondială (1972) si acordul de cooperare economică cu CEE (1973).
Economia s-a caracterizat tot prin dirijism,însă mai accentuat ducând în 1973 la o producţie ridicată de cereale şi la dezvoltarea exagerată a industriei grele si petrochimice.S-a preconizat şi construcţia de centrale nucleare,dezvoltarea transporturilor maritime si a industriei aeronautice.
Ultima etapă,cea din 1974-1989 se caracterizează prin revenirea la autoritarismul politic,mai ales prin instaurarea de către Ceauşescu a unui regim personal şi a unei guvernări de familie.
În 1974 membrii grupului Maurer au fost înlăturaţi,funcţia de prim ministru fiind acum deţinută de Manea Mănescu.Ceauşescu s-a autoproclamat Preşedinte al RSR deţinând totodată si funcţia de secretar general al PCR instaurând un cult al personalităţii care ii avea in frunte pe acesta si pe soţia lui,Elena Ceauşescu,intrată în Comitetul Politic Executiv pentru ca mai apoi,in 1980 să devină viceprim ministru.La nivel central,se urmărea educarea maselor de partid şi stat către o nomenclatură care sa fie controlată şi să depindă de familia Ceauşescu.
Politica externă din această perioadă se caracterizează prin izolare diplomatică,o nouă apropiere de politica Moscovei,datorită crizei economice şi a necesităţilor de gaze (însă România a respins politica glasnost si perestroika a lui Gorbaciov),o cooperare cu statele africane si din America Latină şi printr-o răcire a relaţiilor cu marile puteri mondiale.
Economia se caracteriza prin amestecul direct al lui Ceauşescu in politica economică prin stabilirea ritmului de dezvoltare agro-industrială,direcţionarea forţată a forţei de muncă din agricultură către industrie,construirea unor complexe economice mamut (Slatina,Călăraşi),criza alimentară din deceniul al optulea,creşterea datoriei externe (achitată în martie 1989-lucru realizabil în detrimentul nivelului de trai).Aceste lucruri au avut urmări grave asupra vieţii cotidiene care constau în demolări masive la sate şi oraşe,creşterea preţurilor,raţionalizarea alimentelor prin introducerea cartelelor şi mişcări ce greveză personalitatea umană.
Toate aceste lucruri,împreuna cu o criză a regimului comunist in celelalte state membre ale Tratatului de la Varşovia,au dus la căderea regimului ceauşist in decembrie 1989 cunoscut sub numele de „Revoluţia din decembrie 1989”.Contextul înlaturării dictaturii ceauşiste a fost dat de întalnirea din Malta a liderilor URSS şi SUA,dar şi de realegerea lui Ceauşescu în funcţia de secretar general al PCR în cadrul Congresului al XVI-lea.
Evenimentele revoltelor din România se prezintă astfel:
-14 decembrie:la Iaşi acţiunea de protest antidictatorial este reprimată in faşă de Securitate;
-17-20 decembrie:Timişoara-are loc represiunea armată împotriva mişcării populare pornită de la pretextul evacuării pastorului Lazlo Tokeş:
-21-22 decembrie:Bucureşti-manifestaţie de protest cu mâinile goale apoi confruntări cu organele de represiune comuniste rezultate din dorinţa de libertate si schimbare a populaţiei;fuga cuplului dictatorial datorită presiunii populare;apelul către popor al FSN (un nou organ politic instituit);
-22 decembrie:judecarea şi executarea cuplului dictatorial.
Urmările revoluţiei din decembrie 1989 au constat în:înlăturarea monopolului politic al partidului unic,revenirea la pluripartidism,deschiderea drumului către democraţie,pluralism politic şi economie de piaţă.De asemenea,în spatele revoltei populare au acţionat grupuri şi interese politice.
Astăzi,la 20 de ani de la revoluţie,incă se mai văd urmele regimului comunist,mai ales in economie,care în România este încă de tranziţie,neputând face faţă economiei puternice europene si mondiale.
Un lucru benefic il constituie revenirea la democraţie şi la valorile promovate de aceasta.Avem astfel garanţia respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti,grav încălcate in perioada comunistă.
Pe plan extern România aderă la structurile NATO si ale Uniunii Europene,dar îi mai trebuie timp să se adapteze,mai ales la rigorile celei de-a doua organizaţii.În cadrul NATO România participă cu succes la misiunile militare ale alianţei,bucurându-se de o reală apreciere,mai ales din partea SUA.România încearcă să se ridice şi la nivelul statelor din UE,dar pentru acest lucru îi mai trebuie timp şi poate,încă 20 de ani pentru a se debarasa de tot ceea ce a însemnat comunism,de a egala marile puteri occidentale în ceea ce priveşte economia şi societatea.

Bibliografie:
„Istoria românilor-enciclopedia de buzunar”-Ţolaş Emil,Editura Stadiform,Bucureşti,2005.
Manual de Istorie pentru clasa a XI-a-Alexandru Barnea (coordonator),Vasile Manea,Eugen Palade,Florin Petrescu,Bogdan Teodorescu,Editura Corint,Bucureşti,2006.


Mentionez ca acest articol scris de mine a aparut in cartea „Memoria Holocaustului” editata de domnii profesori ai CNET,Prof.Dr.Gheorghe Nichifor (directorul liceului) si Prof.Andrei Popete-Patrascu.

SIMBOLISTICA LIMBAJULUI IN
LAGARELE NAZISTE

In aceasta prezentare voi incerca sa prezint cat mai bine limbajul folosit de catre nazisti in acele “Vernichtungslagers”(lagare de exterminare) cat si in “K.Z.”-uri(Konzentrationslagers-lagare de concentrare),dar si unele expresii si cuvinte ce au o insemnatate aparte in viata de zi cu zi a lagarelor.De aceea,pentru a reproduce cat mai bine limbajul din lagare,ma bazez pe relatarile lui Oliver Lustig,un evreu din Cluj,supravietuitor al lagarului de la Auschwitz-Birkenau,unde a fost deportat impreuna cu familia sa de catre hortysti in 1944.
Mai intai,evreii erau luati din ghetouri(Ghettos) si urcati in trenuri de vite,asa zisele “Totenzüge“(trenuri ale mortii),in care calatoreau inchisi cateva zile pana ajungeau la destinatia finala,lagarul,sau mai bine zis, moartea.
De indata ce coborau din vagoane prima comanda era “Alle heraus!”(Toti afara!).Putini intelegeau ce inseamna aceasta comanda,insa isi dadeau seama despre ce era vorba.Asa ca,dupa atata timp de suferinta si avand speranta ca le va fi mai bine toti paseau pe peronul mortii.De indata ce se auzea prima comanda,tuna si cea de-a doua,”Alles dort lassen!”(Lasati totul pe loc!).Asta inseamna ca toate bagajele ce le luasera cu ei,detinutii,trebuiau sa le lase in vagoane.Dar putini au fost aceia care nu au executat ordinul si aceia,dureros de putini,au supravietuit.
Dupa aceste ordine urma trierea.Evreii erau asteptati pe peroane de catre “SS-Ärzte“(medici SS),in cazul lagarului Auschwitz,de catre “SS-Hauptsturmführer dr. Josef Mengele“ care era “Lagerarzt”(medic sef al lagarului).Acesti medici erau cei care decideau cine se ducea la “vergasung”(gazare) si cine la “arbeit”(munca).Mai mult de jumatate din cei sositi pe peron erau trimisi in camerele de gazare,iar cei din urma,dupa ce erau epuizati,urmau sa aiba si ei aceeasi soarta.De asemenea,erau selectionati si cei pentru “experimente an lebendigen menschen”(experiente pe oameni vii).
De indata ce intra pe poarta lagarului,fiecare detinut devenea un “häftling“,adica un om scos din randurile oamenilor si detinut intr-un lagar nazist.Era un om care nu mai era om,caruia ii erau anulate toate drepturile,chiar si dreptul de a-si purta numele(acesta era inlocuit cu un numar al mortii-“Totennummern”).De altfel,cuvantul “mensch”(om),nu era cunoscut in lagarele naziste.

Cei care supravietuiau trierii erau “cazati” in “blocks”(baraci) insalubre si friguroase care erau conduse de catre un “blockältest“(sef de baraca) ajutat de cate doi “vertreter” (ajutoare).Cei care stateau in baraci constituiau de asemenea,”commando”-urile pentru munca.
“Die angst”(teama),isi facea simtita prezenta pretutindeni,si atunci cand se striga “Blocksperre!”(Inchideti baracile!) si cand se dadea desteptarea (aufstehen) sau cand se striga infioratoarea comanda “Antreten zum Appel!”(Incolonarea pentru apel!).
Apelul era una din cele mai importante activitati din lagar,fiind desfasurat in fiecare zi pe parcursul a 4 pana la 5 ore.In tot acest timp detinutii erau torturati,insultati si omorati.Apelul era pregatit de un “blockältest“.Apelul propriu-zis incepea atunci cand SS-istul intra pe poarta lagarului.De indata, “blockälteste“ urla:“Stillstand!Mützen ab!“(Drepti!Descoperiti!).Detinutii incemeneau in pozitie de drepti chinuindu-se sa si-o mentina pentru a nu fi executati.Se dadea astfel raportul:“Baraca x,cu un efectiv x,x vii,x morti“.
Mancarea in lagare era constituita doar din “dörrgemüse“,adica un ghiveci facut din legume deshidratate si “brot“(paine).De altfel,“das Brot“,painea,era singurul lucru ce nu se devalorizase in lagare,iar in rest,totul era fara valoare,nu se mai respecta nimic.
Cinismul (zynizmus) a fost dus pana la extrem in lagarele naziste,imbracand o varietate de forme,insa una singura le intrecea pe toate.Aceea era inscriptia ce statea scrisa pe portile mai multor lagare-“Arbeit macht frei“(munca te face liber). Aceasta era menita sa il induca in eroare pe detinut facandu-l sa creada ca daca va munci bine intr-o zi va fi liber.Odata ce se intrai pe poarta lagarului aproape ca era imposibil sa mai iesi pe ea,poate doar daca puteai cu greu sa evadezi prin gardul de sarma electrificata,sau,cel mai frecvent,“durch den Kamin“,prin cosul crematoriilor.De indata ce paseau pe aceste porti blestemate,oamenii deveneau “todeskandidaten“,candidati la moarte.Nu stiau ce ii astepta.
Poate cel mai important episod desfasurat in lagare era gazarea (vergasung).Aceasta a fost organizata cu atata meticulozitate si precizie reusind sa duca spre ceruri cateva milioane de oameni nevinovati,la o scara industriala.La inceput rudimentara,gazarea a ajuns la forma sa finala,adica acele camere de gazare in care erau inghesuiti cateva sute pana la cateva mii de persoane.Inainte sa intre in camerele de gazare,detinutii erau mintiti ca vor avea parte de un dus revigorant.Erau pusi sa se dezbrace si li se recomanda sa nu uite unde si-au lasat lucrurile,ba chiar li se dadea si sapun.De asemenea,si deasupra camerei era scris “dus“,iar inauntru arata exact ca aceasta era destinata acestui lucru.Insa niciodata nu a curs apa pe acele dusuri,ci doar granule de “Cyklon-B“(acid cianhidric cristalizat),care in contactul cu atomosfera se transformau in gaz toxic.Se murea in chinuri groaznice,iar usile erau deschise cand nu se mai auzea niciun sunet.Atunci insemna ca murisera toti.Atunci intrau in scena acele “Sonderkommandos“,detasamente speciale de evrei,bine tratati,insarcinate cu transportul cadravrelor la crematoriu (krematorium).Aceste detasamente se mai ocupau si cu extractia dintilor de aur de la cadavre,cu sortarea bunurilor sau cu arderea celor nefolositoare,dar si cu gazarile.Dupa ce erau arsi in crematoriu,cadavrele deveneau “Asche“ (cenusa),care era folosita fie ca ingrasamant,fie,cea mai mare parte din ea,aruncata in rau.
Singurul lucru de care se temeau nazistii era revolta (aufstand).De aceea extarminarea a fost pusa la punct cu cea mai mare atentie si cea mai mare discretie astfel incat cu greu se afla in randurile detinutilor ce se inampla cu cei care erau gazati.
Lagarele de exterminare constituiau pentru nazisti si adevarate laboratoare medicale pentru asa numitele “experimente an lebendigen menschen“ (experiente pe oameni vii).Supervizate de “unchiul Mengele“,acele experiente nu insemnau altceva decat torturarea detinutilor.Iata cateva exemple:castrarea,sterilizarea,infestarea cu tifos,expunerea la temperaturi extreme,extractia sau transplantul pe viu a unor fragmente de oase etc.De asemenea,la Berlin sau la Strasbourg,erau trimise cutii cu schelete sau organe pe care era scris “ Dringend!Kriegsmaterial!“ (Urgent!Material de razboi!).Germanii faceau acest lucru pentru ca pachetele sa ajunga cat mai repede la destinatie.
In lagare,personalul SS nu era numeros,constituind in jur de 100.000 de soldati,detasati in toate lagarele naziste.Acestia formau un corp special numit “Scutzstaffel-Totenkopfeinheiten“ (Grupuri de protectie cap de mort) sau,pe scurt “SS-Totenkopf“,care se ocupau de organizare si de buna desfasurare a activitatii in lagar,dar si de paza acestora.Ei se mai ocupau si de interogatoriile si crimele din bunkere care constituiau cele mai infioratoare cladiri din lagare.Acestea nu lipseau din niciun lagar,iar cine intra acolo se stia ca nu mai iese viu.
O expresie folosita in lagare,care pe mine m-a impresionat,este cuvantul “ab!“ (dispari!,piei din calea mea!,sterge-o!).Adesea,cand era rostit,acest cuvant era insotit si de o lovitura mortala de baston,“peitsche“(cravasa) sau pat al pustii.Asadar,“ab!“ era un cuvant care cerea moarte si insemna,mai degraba,“sterge-o din viata!“,“dispari din lumea aceasta!“,“piei de pe fata pamantului!“.
In aceste randuri am incercat sa reproduc intr-un mod cat mai corect si precis cateva din cele mai importante cuvinte rostite in lagarele naziste.Am facut acest lucru pentru a se intelege cat mai bine viata desfasurata in acele “fabrici ale mortii“,dar si pentru ca cititorul sa priveasca holocaustul si dintr-o alta perspectiva.

In cateva zile voi reveni si cu bibliografia.

Cavalerii

Salut!Am lipsit ceva timp din cauza lenei =)).Dar acum ma revansez cu un articol serios despre cavalerii medievali.Mentionez ca va aparea in viitorul numar al revistei Colegiului National „Ecaterina Teodoroiu”

 

 

În perioada merovingiană,nucleul armatelor medievale era infanteria.Dar,începând din timpul lui Carol cel Mare rolul cel mai important îl deţinea cavaleria.Deci nucleul armatei era constituit din cavaleri.Aceştia erau soldaţi care luptau călare care constituiau veritabile maşini de luptă,forţa cea mai de temut de pe câmpul de luptă.Unii dintre cei mai celebri cavaleri au trăit in epoca medievală (circa 1000-1500).

Există multe legende  cu privire la cavaleri şi la aventurile lor.Dar cele mai cunoscute sunt cele despre regele Artur şi cavalerii mesei rotunde.Se spune ca aceştia au luptat împotriva monştrilor salvând astfel multe domniţe.Se crede ca aceştia chiar trăit în jurul secolelor V-VI.Alte legende sunt cuprinse de aşa zisele “chansons de geste” (cântece de vitejie) sau “Cântecul lui Roland”.

La început orice barbat capabil să poarte arme putea deveni cavaler condiţionat doar de puterea financiară şi de o mai bună pregătire militară.Acesta trebuia să dispună de o mare sumă de bani,necesari procurării armurii şi cailor.Mai târziu,doar nobilii puteau intra în rândurile cavalerilor.

Petru ca un bărbat sa devină cavaler trebuia să treacă printr-o lunga perioadă de formare şi iniţiere în tainele armelor.Uneori treceau chiar şi 15 ani până când se forma un cavaler.De la vârste fragede,6-7 ani,viitorii cavaleri îşi începeau ucenicia,iar când ajungeau la vârsta de 21 de ani,dacă invăţau sa mânuiască bine armele şi îşi permiteau echipamentul necesar,puteau intra în rândurile cavalerilor.

Ucenicii tineri se numeau aprozi.Aceştia erau trimişi de acasă pentru a se antrena în castelele unor cavaleri.Aici învăţau arta armelor,bunele maniere,scrisul şi cititul.Acestea constituiau activităţi importante din ciclul formării aprozilor.De asemenea,aprozii aveau sarcina de a-i servi la masa pe stăpâni.Antrenamentul lor consta în lupta cu arme din lemn.Când aprodul împlinea vârsta de 14 ani,devenea scutier.El era însărcinat cu îngrijirea cailor stăpânilor şi ajutorarea acestora atunci când trebuiau sa îmbrace armura.Totodată,scutierii trăiau şi se antrenau împreună,învăţând să lupte cu arme reale,iar armura o purtau şi în timpul liber pentru a se obişnui cu aceasta.

Doar regele sau un alt cavaler putea să învestească un cavaler,iar acest lucru era efectuat în cadrul ceremoniei de învestitură.De obicei,noaptea premergatoare ceremoniei,scutierul şi-o petrecea rugându-se să devină un cavaler bun.Cel mai important eveniment al ceremoniei de învestitură era acela al atingerii umerilor si capului cu sabia,care constituia procedeul specific,iar proaspătul cavaler prime ape lângă numele său apelativul de “Sir”.După aceea cavalerul primea sabia şi pintenii care constituiau însemne ale cavalerilor.De asemenea,în timpul sau în urma unor bătălii,scutierii puteau deveni cavaleri pentru curajul dovedit în timpul luptei.Nu toţi ucenicii deveneau cavaleri.Unii rămâneau scutieri toată viaţa pentru că nu îşi permiteau o armură şi cai proprii.

Armamentul unui cavaler era alcătuit din armură,sabie,coif,scut,lance (arme principale) şi din alte arme precum spadă,ghioagă,buzdugan sau pumnal (arme apărute mai tarziu).Pentru atac,cavalerii foloseau sabia,lancea,buzduganul sau ghioaga.Dar cea mai folosită era sabia,urmată de lance.În timp ce şarja,cavalerul folosea lancea pentru atac de la distanţă,apoi folosea sabia.Lancea era o de fapt o prăjină,lungă de câţiva metri,cu un vârf ascuţit la capăt,permiţându-i cavalerului sa atace de la distanţă.După ce îşi rupeau lăncile în rândurile duşmane foloseau sabia.Arme precum halebarda sau suliţa puteau fi folosite de armatele adverse pentru a destabiliza cavalerii şi pentru a-i doborî de pe cal.Pentru protecţie cavalerii foloseau armura şi scutul.Până către anul 1350 protecţia principală a cavalerilor era asigurată de o cămaşă de zale.Din secolul XV însă,corpul era îmbrăcat în întregime într-o carapace de metal ce cântarea până la 80 kg.

Evul Mediu a fost o perioadă plină de razboaie,iar cele mai întâlnite încleştări erau atacurile,batăliile şi asediile.Cavaleria era eficientă în primele două situaţii,deoarece necesita o arie mai mare pentru a se putea desfăşura în voie.

Cavalerii constituiau a cincea parte dintr-o armată medievală,restul fiind formată din pedestraşi.De obicei,cavalerii luptau călare,dar uneori situaţia îi obliga să descalece şi sa lupte pe picioare.

Tacticile de luptă difereau în funcţie de situaţie,însă nu rare erau acţiunile incoerente şi discontinui ale combatanţilor care formau grupuri separate.Dar tactica standard folosită în perioada războaielor medievale se baza pe formaţia de luptă dispusă ordonat în linie de bătaie.Cavalerii erau înşiraţi în linie continuă pe nu mai mult de 3-4 rânduri.Cavaleria se grupa în mici unităţi tactice,în jurul unui steag propriu şi al unui şef.Rândurile trebuiau ţinute foarte strânse şi,la semnalul luptei cavalerii înaintau,păstrând aliniera,într-un ritm lent,apoi din ce in ce mai accelerat.Viteza maximă era atinsă în momentul contactului cu adversarul.Cavaleria era angajată în luptă succesiv,pe sectoare,ci nu cu întreaga linie de bătaie,iar acest lucru începea de obicei cu aripa dreaptă.Dacă prima şarjă nu reuşea,călăreţii se retrăgeau să îşi refacă rândurile;în timpul acesta,pornea la atac un alt sector al liniei de bătaie.Pentru a contracara efectul devastator al cavaleriei,infanteria folosea o serie de tactici defensive precum înfigerea în pământ a unor ţepuşe din lemn ascuţite,zidul de suliţe (lănci,halebarde),tirul arcaşilor etc.

Chiar si când nu erau în război,cavalerii tot se luptau.Pentru a se antrena şi pentru a-şi dovedi măiestria în luptă,cavalerii se întreceau în turnire care erau,de fapt,nişte lupte simulate.Un turnir erau o formă de luptă între doi cavaleri călare ce galopau unul spre celălalt pe o pistă.Atunci când se întâlneau îşi foloseau lăncile pentru a se doborî de pe cai şi erau apreciaţi în funcţie de nivelul loviturii date adversarului.Pentru a ieşi în evidenţă,cavalerii purtau culori vii în timpul întrecerilor.Dar aceste turnire erau varianta cea mai avansată a întrecerilor cavalereşti care,la început,erau date sub forma unor lupte parodii.Acestea erau,la originea lor,lupte violente şi dezorganizate între grupuri de cavaleri,cu arme reale.Mai târziu,cavalerii se împărţeau în două grupuri şi fiecare trebuia să ia cât mai mulţi prizonieri din echipa adversă.Unele întreceri cavalereşti se purtau fără arme (pas d’armes).Astfel cavalerii îşi dovedeau atât bunele maniere,cât şi măiestria în luptă.În astfel de evenimente,cavalerii alegeau un loc de apărat şi provocau alţi cavaleri la luptă.Aceste “pas d’armes”erau de obicei întreceri paşnice.Nu toate competiţiile cavelereşti constau în lupte.Un exemplu este dat de jocul numit “prinderea inelelor”,în care cavalerul trebuia să prindă mici inele cu lancea,în timp ce galopa.Era o reprezentaţie de precizie şi de bună stăpânire a calului.

Era foarte greu să recunoşti un cavaler în timp ce purta arumură.Pentru a putea recunoaşte un cavaler au fost create aşa numitele blazoane-combinaţii de culori şi simboluri.Culorile şi desenele de pe blazoane aveau,de cele mai multe ori,o anumită seminficaţie care varia de la ţară la ţară şi de la o perioadă de timp la alta.De exemplu,un urs însemna putere şi viclenie sau un leu,curaj sau viclenie.Alte blazoane puteau reprezenta şi numele unor cavaleri.Blazoanele puteau fi moştenite.Astfel,când un cavaler murea,fiul cel mai mare moştenea blazonul familiei.

Printre activităţile preferate ale cavalerilor se numărau vânătoarea,şahul,jocurile de cărţi,jocurile cu zaruri,sau Merrelles (o versiune mai complicată a jocului x şi 0).Cea mai populară activitate a cavalerilor era vânătoarea,care avea două scopuri:distracţia şi procurarea de hrană.Animalele mari erau vânate călare,cu ajutorul câinilor de vânătoare,iar cele mici,pe jos,cu ajutorul păsărilor de pradă.Vânătoarea era pemisă numai noblilior.Dacă erau prinşi,tăranii erau aspru pedepsiţi.Pentru vânătoarea cu păsări de pradă erau stabilite nişte reguli foarte stricte.De exemplu,numai împăraţii aveau voie sa vâneze cu vulture,iar celelalte ranguri vânau cu şoimi sau ereţi.Cine era prins că vâna cu alte păsări decât cele indicate,era pedepsit.

Spre sfârşitul epocii medievale,cavalerii şi-au pierdut din importanţă.Acest lucru era posibil datorită apariţiei unor arme mai moderne şi mai periculoase,precum archebuza sau muscheta.

 

 

Bibliografie:

-Rachel Firth,Descoperă lumea:Cavalerii,Editura Aquila;

-Ovidiu Drimba,Istoria culturii şi civilizaţiei volumul 2,Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,Bucureşti,1987.


Ii rupe.


Nu mai e nimic de zis.

Un cantec ce reflecta istoria Romaniei din secolul XX.

Prea frumos sa fie adevarat =)).

Nor etichete